Inghetata naturala si fara zahar adaugat
Ce ziceti de o inghetata nevinovata, fara zahar adaugat? Suna bine, nu?
Si daca va spun ca se face si in doar cateva minute? Deja suna perfect, stiu.
Am pentru voi doua variante de nice-cream din fructe congelate si iaurt grecesc, care sa va racoreasca vara asta, fara nici o urma de vinovatie.
Una cu unt de arahide si alta cu fructe de padure. Simple si usor de facut!
Ingrediente (4 portii):
Inghetata cu unt de arahide si ciocolata:
- 300 g banana congelate
- 50 g iaurt grecesc
- 100 g unt de arahide
- 20 g pudra de cacao
- 40 g miere
Inghetata cu fructe de padure:
- 300 g banana congelate
- 200 g fructe de padure congelate
- 150 g iaurt grecesc
- 40 g miere
Mod de preparare:
- Primul pas este sa scoatem bananele din congelator cu 20 de minute inainte de a ne apuca de treaba.
- Pentru inghetata cu unt de arahide si ciocolata, punem intr-un robot de bucatarie cele 300 g de banane congelate, impreuna cu iaurtul grecesc, untul de arahide, pudra de cacao si mierea. Mixam pana cand obtinem o pasta omogena.
- Punem inghetata astfel obtinuta intr-o caserola si o dam la congelator pentru 3h.
- Pentru inghetata cu fructe de padure, repetam procedura – punem in robot toate ingredientele, mixam si compoztia obtinuta o punem intr-o caserola, pe care o bagam la congelator.
- Dupa 3h ne putem bucura de o mega inghetata, naturala si sanatoasa.
Eu v-am aratat acum doar doua variante de inghetata, insa daca pastrati baza de banane congelate si iaurt grecesc puteti adauga orice alte fructe congelate – mango, piersici, capsuni, afine, pepene, ananas sau orice altceva va place.