Crumble cu mure

Nu stiu voi, dar eu de fiecare data primesc vara cate o ladita intreaga de fructe de padure. Fie de la bunici, fie de la vreo prietena care a primit la randul ei prea multe.

Nu ma plang! Ba din contra! Va multumesc tuturor celor care va ganditi ca astfel de cadouri mi-ar fi utile, pentru ca intr-adevar imi sunt :))

Weekend-ul trecut am primit mure. Multe mure, din alea mari si super coapte. O parte din ele le-am congelat si cu restul am facut un super crumble, pentru ca se face super usor, repede si nici n-ai nevoie de prea multe ingrediente.

Crumble-ul este un desert britanic, inventat de acestia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, o vreme cand nu aveau nici bani si nici ingrediente prea multe, asa ca au fost nevoiti sa se rasfete cu deserturi simple, care s-au dovedit a fi si foarte gustoase. In general, englezii folosesc la crumble fructe precum mere, pere sau prune.

Crumble-ul mi se pare exact genul ala de comfort food de care ai nevoie dupa o zi grea. Si daca ii mai pui si o cupa de inghetata deasupra, deja desertul “incropit” al englezilor devine next level.

Ingrediente:

Pentru aluat:

200 g faina

130 g unt (rece)

4 linguri de zahar

1 pliculet de zahar vanilat

½ lingurita de praf de copt

¼ lingurita scortisoara

¼ lingurita cardamon

un praf de sare

Pentru umplutura:

700g mure proaspete

5 linguri de zahar

3 linguri de amidon

coaja rasa si zeama de la o lamaie

Mod de preparare:

  1. Amesteca murele cu zaharul, amidonul, zeama si coaja de lamaie, punem totul intr-o tava mai inalta si lasam deoparte. Eu am folosit o tava de ceramica, ovala, cu dimensiunea de aproximativ  
  2. Intr-un bol, amesteca faina cu cele 4 linguri de zahar, zaharul vanilat, sarea si condimentele.
  3. Taie untul in cubulete si pune-l peste amestecul de faina. Incepe sa incorporezi ingredientele cu ajutorul mainilor, pana cand obtii un aluat foarte sfaramicios. Untul trebuie sa fie cat mai rece, de la frigider.
  4. Aluatul astfel obtinut il presari deasupra fructelor, pana cand le acoperi.
  5. Da crumble-ul la cuptor pentru aproximativ 30 de minute, la 200 de grade Celsius. Prajitura este gata cand aluatul incepe sa capete o culoare aurie.

Eu am servit crumble-ul cald, cu o cupa de inghetata de vanilie deasupra. Ok, defapt au fost doua cupe de inghetata. Si doua portii. De crumble :))

Pofta buna. mancaciosilor!

Leave a comment